Secretarul general adjunct al NATO invită companiile germane să facă parteneriate cu actorii economici locali
Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană, care prezidează totodată și comitetului pentru Inovare al acestei instituții, a încurajat reprezentanții mediului de afaceri româno-german să inițieze parteneriate și ecosisteme de afaceri cu companii românești, în condițiile în care războiul din Ucraina va continua, iar Estul Europei devine tot mai interesant pentru firmele din Vest. Conversația cu directorii companiilor cu capital german din România a avut loc în cadrul unui eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România).
Germania, inclusiv la nivelul elitei politice, începe să înțeleagă faptul că Rusia nu va mai fi „parte a jocului” pentru o perioadă relativ lungă de timp, iar mentalitatea se schimbă: „mai puțină Rusia și mai multă Ucraina”, a explicat Mircea Geoană, indicând și că centrul de greutate al Europei se mută către est. În același timp, a arătat că NATO nu are momentan indicații privind o posibilă schimbare a calculelor lui Putin, care continuă să își maximizeze încă intențiile cu privire la Ucraina. Deși Rusia este slăbită în urma acestui război și nu are interes să intre într-un conflict deschis cu NATO, organizația rămâne totuși vigilentă, pentru că riscul de escaladare a conflictului, prin accident sau calcule greșite, există, consideră secretarul adjunct al NATO.
În acest context, Mircea Geoană vede deschise multe oportunități de dezvoltare pentru România, Moldova și pentru firmele germane, în urma unui transfer de tehnologie, coproducția anumitor bunuri, reconstrucția Ucrainei. „Este o diviziune artificială între capitalul străin și cel autohton. Dorim să încurajăm intrarea capitalului străin, investițiile, aducerea de tehnologie alături de capitalul local, să încurajăm companiile străine să prefere business-ul local pentru cooperare, astfel încât să creăm un ecosistem de companii mici, care în final pot face profit împreună”, a spus el.
Președintele AHK România, Andreas Lier, a spus la rândul său că firmele germane sunt conștiente de oportunitățile pe care România le are în acest moment, dar și de responsabilitățile acesteia pentru viitor. „Cu rezervele sale de 200 de miliarde de metri cubi de gaz offshore confirmate, cu capacitatea sa de a produce energie eoliană on-shore și off-shore, cu posibilități semnificative în ce privește energia solară, România poate juca un rol important în tranziția energetică. Parteneriatul dintre Germania și România se poate dezvolta și mai mult în această direcție”, a afirmat Lier. El crede că România trebuie să convingă companiile germane să investească aici și a menționat că, în context, „cartea energiei trebuie jucată pentru a susține și a securiza competitivitatea europeană în ansamblul ei”.
La rândul său, directorul general al AHK România, Sebastian Metz, este de părere că „suntem toți în aceeași barcă”- România, Germania și Republica Moldova. „Comunitatea noastră de business este cea mai mare din România, ceea ce are un impact semnificativ asupra afacerilor românești și germane de aici. Vedem multe oportunități în reconstrucția Ucrainei, dar și în integrarea Republicii Moldova. Ne dorim o poziție puternică a României, pentru că afacerile noastre se derulează aici, ne dorim o Românie puternică, într-o situație win/win pentru ambele țări”, a spus el.
La întâlnire au participat ambasadorul Germaniei în România și companii germane cu activități în domeniile de cercetare-dezvoltare, automotive, consultanță, comerț, dezvoltare de software, medicină, echipamente auto, fabricare de produse din metal, inginerie civilă.
Despre AHK România
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane. Înființată în 2002, AHK numără circa 580 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană.
De la 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcționează și Centrul de competență pentru Republica Moldova. Dorim astfel să intensificăm relațiile de afaceri între companii din România, Republica Moldova și Germania și să contribuim semnificativ la dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
Laitmotivul anului 2023 pentru AHK România: Strengthening Partnerships – Turn Challenges into Opportunities
Parteneriatele puternice reprezintă fundamentul pentru a face față provocărilor actuale și viitoare. Gândirea și acțiunile îndreptate către formarea de parteneriate între companii, mediul politic, societate și educație sunt mai importante ca niciodată. În acest context, am ales pentru acest an ca laitmotiv
„Strengthening Partnerships”. În cadrul parteneriatelor, însoțim transformarea în modele de afaceri durabile și sprijinim în mod activ investițiile în educație, sănătate, știință și noi tehnologii. Pentru a atinge aceste obiective ambițioase, trebuie să colaborăm mai strâns ca niciodată și să gândim în aceeași direcție. În cadrul unor
Strengthened Partnerships transformăm
Challenges into Opportunities!
Contact pentru presă: Sorina Buzatu
PR Specialist
Tel.: +40 21 207 91 22
E-Mail:
buzatu.sorina@ahkrumaenien.ro
Homepage |
Facebook |
LinkedIn |
YouTube