Informaţia asigură succesul in afaceri
BNR va putea sa instituie supravegherea speciala a unei banci, mergand mai departe la administrarea speciala si la aplicarea unor asa-numite masuri de stabilizare. De asemenea, banca centrală va fi abilitată să intervină dacă operaţiunile unei bănci pun în pericol stabilitatea ori nivelul fondurilor proprii sau dacă banca în cauză înregistrează o criză de lichiditate care poate periclita interesele deponenţilor. Mai mult, dacă fondurile proprii ale unei bănci se situează sub 75% din nivelul minim al cerinţelor de capital calculate conform reglementărilor BNR, banca centrală este "obligată" să instituie administrarea specială sau să recurgă la măsurile de stabilizare. Acestea includ transferul total sau parţial de credite şi depozite de la o bancă afectată de dificultăţi către una sau mai multe bănci solide, implicarea Fondului de Garantare a Depozitelor ca administrator delegat sau chiar ca acţionar al unei bănci la care BNR a decis suspendarea dreptului de vot al acţionarului care deţine controlul considerând că acesta periclitează stabilitatea instituţiei, şi - măsura cea mai dură - transferul bilanţului băncii respective către o bancă-punte nou înfiinţată şi al cărei unic acţionar va fi Fondul de Garantare a Depozitelor.Dacă BNR ajunge să decidă una dintre cele trei categorii de măsuri menţionate, conducătorii şi administratorii băncii vozate îşi pierd mandatele imediat ce banca centrală le comunică hotărârea, atribuţiile acestora fiind preluate de administratorul special desemnat de BNR. De asemenea, BNR va fi împuternicită să suspende dreptul de vot ale acţionarilor unei bănci când consideră că aceştia au o influenţă care periclitează administrea prudentă a instituţiei de credit în cauză. BNR va interveni atunci când va constata sau va anticipa o "deteriorare semnificativă" a indicatorilor prudenţială şi de performanţă financiară, iar acţionarii nu întreprind sau nu demonstrează că sunt capabili să facă ceva pentru remedierea situaţiei. De asemenea, banca centrală va fi abilitată să intervină dacă operaţiunile unei bănci pun în pericol stabilitatea ori nivelul fondurilor proprii sau dacă banca în cauză înregistrează o criză de lichiditate care poate periclita interesele deponenţilor.