Home
Stiri
Economie
Banci & Finante
IT & C
Evenimente
Cultura
Sanatate
Politica
Externe
Sport
Turism
Auto
Arhiva










Citeste pe Go4It

Vezi cine sta invizibil pe Yahoo Messenger (Software)




Horoscop 2021









 
Bratara Rudraksha

Brăţara Rudraksha


Cercetatorii de la NASA afirma ca oamenii vor descoperi forme de viata extraterestra in urmatorii 20 de ani, dar acestea se vor afla, cel mai probabil, in afara Sistemului Solar.
 

 



Doodle Fruit Games 2016 - g.co/fruit






Cea de-a zecea ediție a Forumului Industriei Farmaceutice 2019 – o radiografie complexă a sistemului medical din România


Imagini pentru poze de la f0rumul Pharma Business

Sorina Pintea,Ministrul Sanatatii prezenta la Forumul Industriei Farmaceutice

Pe 3 iunie 2019, la Hotel Novotel, București, a avut loc cea de-a zecea ediţie a Forumului Industriei Farmaceutice organizat de Pharma Business Services, eveniment care de-a lungul anilor s-a dezvoltat şi consolidat, devenind un moment de referinţă pentru domeniul farmaceutic românesc.
În cadrul ediției de anul acesta au fost dezbătute atât teme discutate deja și în anii anteriori, care reprezintă probleme nerezolvate ale industrie din România (ex: dispariția medicamentelor, accesul pacienților la medicamente,  politica de prețuri a medicamentelor, taxa clawback etc.), dar și teme noi, 
la fel de importante pentru întregul sistem farmaceutic (ex: evoluția recentă a industriei farma, vaccinarea, serializarea medicamentelor, automedicația responsabilă, rearanjarea modelelor de business în industria farma, rezistența la antibiotic etc.).
Autoritățiile prezente la eveniment au punctat principalele problemele ale industriei și au propus soluții diverse pentru depășirea lor.
„Ministerul Sănătății este interesat să colaboreze cu industria farmaceutică pentru asigurarea accesului la medicamente a pacienților. Anul trecut bugetul alocat pentru medicamente a fost majorat pentru prima oară după 6 ani. (…) Am revizuit prețul medicamentelor. Anul acesta vom da drumul la legislația pentru utilizarea off-label a medicamentelor (…) Sistemul suntem noi. Doar noi vom putea schimba lucrurile. Orice pacient are dreptul să fie informat corect și transparent.(…)Modalitatea de finanţare (n.r. - a spitalelor) trebuie rediscutată şi a apărut această dorinţă a noastră tocmai pentru a putea premia pe cei care îşi fac treaba şi a-i penaliza pe cei care nu obţin rezultatele aşteptate. Până la urmă, ne interesează pacientul şi dacă pentru pacient obţii rezultate vei fi finanţat corespunzător, dacă nu... Există discuţii şi există mai mulţi indicatori pe care o să îi luăm în considerare. Nu se pune problema nici a închiderii unor spitale, nici a lipsei finanţării, dar trebuie totuşi să scoatem în evidenţă pe cei care obţin rezultate puţine”,a declarat Sorina Pintea, Ministrul Sănătății, în cadrul evenimentului.
„Previziunile sunt modificările aduse legate de introducerea finanțării în sistemul sanitar, finanțare bazată pe rezultate. Intenția noastră era ca după o perioadă de negociere și tatonare, în anumite specialități să introducem acest lucru și nu vreau să sperii deocamdată pe nimeni, dar trebuie să vă spun că sunt presiuni din ce în ce mai mari în primul rând din partea instituțiilor mari în care se solicită un sistem financiar diferențiat bazat pe rezultate(…) și un alt aspect este, nu o previziune, ci o prioritate, aceea de a pune un pic de ordine în registrele pacienților. Avem 3 registre unde finanțarea este condiționată de prezența registrelor (nefrologia, reumatologia și ortopedia). Nu este foarte greu să luam decizii în situația în care nu ne stau la dispoziție date statistice normale, adevărate pentru a ne face planurile de viitor. De exemplu, statistic, ar trebui să știu de 1,8milioane de diabetici, noi avem în evidențădoar 180.000”, a precizat Attila László, președintele Comisiei pentru Sănătate a Senatului
„În ceeace privește taxa clawback, știți că anul trecut a fost instituită o comisie formată din reprezentanții autorităților și a industriei farmaceutice, prima măsură care a fost luată a fost creșterea BAT-ului, urmând ca în acest an să se continue procesul de analiză între părți astfel incât să se identifice o altă modalitate de plată a contribuției clawback" a declarat Oana Mocanu, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDM).
Tot în cadrul evenimentului,IQVIA - companie specializată în cercetare de piață în industria farmaceutică, a prezentat o analiză a evoluției pieței din România.
Din analiza prezentată reiese că România este are a doua cea mai mare piață din regiune CEE, formată din țările cu economie mică și mijlocie  – peste 3,5 miliarde de euro și 14% din totalul CEE. 
Din regiunea CEE fac parte următoarele țări: Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Croația, Bulgaria, Slovenia, Lituania, Serbia, Letonia, Bosnia, Estonia. 
Cele mai discutate teme, au rămas aceleași probleme rămase nerezolvate de ani buni pe piața farmaceutică din România: taxa clawback, finanțarea, cadrul legislativ.
„Sigur ca finanțarea medicamentelor nu este corespunzătoare– banii nu sunt suficienți, cifrele dovedesc acest lucru. Să nu uităm că avem cele mai mici prețuri din cele 12 țări de referință minus 25%clawback, în momentul acesta, care la un medicament de 10 lei integral compensate înseamnă 35%"a punctat Adrian Grecu, președintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).
„Când vorbim de taxa clawback și inovație, trebuie să facem asta împreună, inovația salvează vieți omenești, așadar, cred, că dacă sunteți toți implicați și focusați pe pacient vom găsi o soluție sustenabilă.Acest lucru se face comunicând față-n fața, nu prin media (…) Așa că acest eveniment este o oportunitate fantastică de a vorbi despre ceea ce contează. Pentru că românii o merită", a precizat Christian Rodseth, președinte ARPIM (Agenția Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente).
Insă, ediția de anul acesta a adus și subiecte proaspete, precum automedicație responsabilă, industria selfcare, rearanjarea modelelor de business ș.a. 
„În general automedicația, are conotații negative, dar automedicația responsabilă, înseamnă în primul rând să folosești niște informații corecte pentru o decizie de tratament și mă refer la produsele fără prescripție medicală și la dispozitivele medical. Trebuie să o promovăm, avem o misiune în educare pacienților din România, pentru că la un anumit moment, toți din această sală vom fi pacienți. Informația există pe toate canalele, nu mai au de a face cu pacientul neinformat, așa că misiunea farmaciștilor și a medicilor de familie este aceea de a-l ghida prin avalanșa de informații către o decizie corectă de tratament. Dacă ne gândim la industria de selfcare, realitățile de acum 10 ani sunt diferite, un pacient educat este un pacient care se tratează într-un mod corect, iar tratamentului lui va costa mai puțin, iar tratamentul unui pacient educat va costa mai puțin sistemele de sănătate. O creștere cu doar 5% la nivel de selfcare, face economii de 16 milioane de euro la nivel european", a punctat Răzvan Bosinceanu, președinte, RASCI.
Rozalina Lăpădatu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA) a discutat despre contradicțiile românești: „Unul dintre ele este că, ne-am chinuit să aducem în România, un medicament pentru o boală foarte rară, contradicția fiind ca de anul trecut,  la ANMDM, există spre autorizare, un studiu clinic pentru biosimilar prin care acești pacienți ar putea fi tratați gratuit. Un alt exemplu, este programul de hepatite. Un grup anume de pacienți nu va ajunge niciodată să fie tratat, din păcate (…)Lipsa de transparență din țară e o altă contradicție: dacă depui vreun document la o autoritate a statului, intrăîntr-ogaură neagră, este o liniște totală."
xxxxxxx

Pharma Business Services a organizat evenimentul cu ajutorul partenerilor: Janssen, Respiro, MSL Logistic,High-Tech, Delloite. 
Ediţia de anul acestaa  100 de persoane, mai exact reprezentanţi de top din cele mai mari companii româneşti, dar şi multinaţionale, experţi în analiză de piaţă şi specialişti din domeniul farmaco-economic şi medical. 
Mai multe informaţii despre conferinţă puteţi afla accesând website-ul evenimentului, www.forumpharma.ro.
 
Anca Radosu
Event Manager



 
 
 
 

 





Alte Stiri
  • Fondul Proprietatea a vandut grupului ceh CEZ participatiile detinute la CEZ Distruibutie si CEZ Vanzare pentru o suma totala de 229,5 milioane de euro, corespunzator unui pret pe actiune de 10,70 euro, banii fiind transferati in conturile Fondului Proprietatea
  • UE ia măsuri de limitare a riscurilor pentru sănătate generate de expunerea la zgomotul emis de playerele audio personale. Consumatorii vor beneficia de noi setări din fabrică ale playerelor audio personale, care vor respecta nivelurile sigure de expunere.
  • Amenzi usturatoare pentru francezi. Legislatorii francezi au aprobat o noua lege prin care spera sa opreasca descarcarile ilegale de filme si muzica. Prin noua lege, cei care vor descarca ilegal de pe internet filme sau muzica vor putea primi o amenda de pana la 300.000 de euro, putand chiar sa riste inchisoarea.

Institutii din Romania

Link-uri Utile




CONTACT
Ziarul Afacerilor
 Tel/ Fax: 021 313 23 75 
Email: redactia@ziarul-afacerilor.ro
click  aici

Director:
Maria Nicolae Spiridon

Redactor Sef:
Nicolina Garici
Email: nicolinagarici@yahoo.com
click  aici